Într-o curajoasă și foarte inovativă lucrare “ Evaluarea ipsativă, motivația prin notarea progresului” (Ipsative Assessment Motivation through Marking Progress), (2014), Gwyneth Hughes a lansat  ideea evaluărilor “ipsative”, evaluări ce au ca scop măsurarea progresului. Pornind de la premisa că evaluările asa cum sunt ele acum în școli reprezintă forme diverse ale factorilor externi celui ce învață si că, istoric, evaluările au fost și sunt competitive din cauza faptului că  scopul evaluării este “selecția socială”, autoarea sugerează schimbarea atenției, sau cel puțin diminuarea ei de la evaluările sumative de tip clasic în care toți elevii sunt comparați funcție de anumite standarde și implicit comparați între ei, neținându-se cont de punctul de plecare, către evaluări care să măsoare progresul.

Aceste evaluări ale progresului învățării   pot motiva  toți elevii, nu doar pe cei care iau note bune în general deoarece prin ele se consideră că progresul de învățare este o măsură a distanței parcurse între două sau mai multe puncte într-un program de învățare. Din acest motiv ele pot chiar fi utilizate pentru evaluări sumative. In general, aceasta abordare se potrivește foarte bine cu ceea ce este cunoscut ca fiind “growing mindset”, o stare mentală și emoțională întru care elevul este conștient că poate progresa și are încredere în  el că o poate face.

 

Cateva exemple:

• Un test gen extemporal în septembrie-octombrie și același test repetat la 1-2 luni (primul test este corectat cu feedback și sfaturi pentru imbunatățire; la al doilea test se măsoară doar progresul de la primul și felul în care elevul a demonstrat explicit, inclusiv prin auto-reflecție ce a folosit din sugestiile date. Mai concret, cerințele pot fi de genul:
  • Indicați ce feedback ați primit la  evaluarea precedenta cu referire directă la cum vă puteți îmbunătăți
  • Indicați ce feedback ați primit pentru “ciorna”/”draft-ul” la această evaluare în ceea ce privește cum vă puteți îmbunătăți
  • Comentați despre – în ce măsură credeți că ați răspuns la feedback
• Citirea și discutarea unui text sau scrierea unuia după care urmează o testare. Apoi un alt text similar vizându-se aceleași competențe este folosit pentru test la cateva saptamani. Se măsoară doar progresul.
• Studii de caz și întrebări de gândire critică. Se repetă întocmai întrebările și scenariile. Testul se administrează la cateva luni distanța după ce au fost predate explicit elemente de gandire critica.

 

Pe primul l-am folosit  la clasă (mai ales la liceu) atunci când le dau elevilor feedback detaliat despre cum se pot îmbunătăți după o anumită evaluare sumativa majoră (sa zicem o teza din 2-3 capitole sau unități de învățare) și la 1-2 luni distanță, un nou test ce vizează aceleași competențe dar din capitole diferite. Astfel ei trebuie sa comenteze la sfarsitul tezei despre ce și cum au folosit din feedback-ul precedent. Cunoașterea conținuturilor este evaluată separat.

 

Pe al doilea l-am folosit la nivel de școală acum câțiva ani când ne-am mobilizat cu toții să-i învățăm pe copii sa structureze  corect paragrafe căci rezultatele de la testarea națională (din clasa a VII-a la Sydney) nu fuseseră prea încurajatoare la acest aspect. Toți profesorii la toate materiile, odată pe trimestru (aveam patru trimestre) au predat o lecție în care au cerut elevilor să scrie corect un paragraf despre ceea ce studiau sau învățau atunci (de exemplu un studiu de caz sau un articol despre o descoperire științifică sau un eveniment istoric etc). Apoi în aceeași zi i-am testat pe toți cu cerința de a scrie un mini eseu argumentativ (200 cuvinte) care sa fie structurat corect: introducere, paragraful 1, paragraful 2, concluzie/încheiere. Bineînțeles că a fost foarte mult de corectat (cam 150 de lucrări) însă s-au găsit resurse pentru a plăti o doamna profesoara de engleza sa o faca. A meritat efortul căci la doi ani după asta când elevii respectivi au fost testati national in clasa a IX-a progresul a fost evident fata de unde erau în urma cu doi ani  și fata de evolutia așteptată datorită progresului natural în cei doi ani de școală (rezultatele au fost comparate cu ale altor elevi din alte școli care avusesera rezultate asemănătoare în clasa a VII-a). Aceste comparații veneau din analizele celor ce se ocupau de testările naționale (deci nu aveau numele copiilor de la alte școli și nici numele școlilor) iar interpretările și analizele le-am făcut noi.

 

Pe cel din urmă, studiile de caz, l-am folosit la clasa la începutul și sfârșitul anului după lecțiile de Filosofie pentru copii unde am administrat  20 de intrebari dintr-un  test de gândire critică (CTT). Bineînțeles că pot fi și alți factori care influențează gândirea critică dincolo de lecțiile de p4c (filosofie pentru copii)  dar când grupul “țintă” are cu 12% rezultate mai bune decât cel “control” asta chiar în primul an de pandemie, se poate spune ca un anumit progres s-a făcut datorită programului respectiv.

 

Un studiu de caz prezentat în detaliu de Gwyneth Hughes și colaboratorii săi  se referă la introducerea a unui criteriu de evaluare ipsativă, acela “ de a demonstra creșterea capacității de a folosi tehnologia informațională în procesul de învățare”  într-o evaluarea sumativă ca unul dintre cele 4 criterii de evaluare. Se sugerează că un feedback “ipsativ” contribuie cel puțin la fel de mult la progresul învățării până a-l înlocui ca valoare pe cel al simplelor cuvinte de laudă pentru respectivul progres. Cu alte cuvinte a-i spune elevului că a progresat și laudându-l pentru asta ajută mai puțin la învățare decât de a-i da feedback concret asupra căruia el/ea reflectează explicit. Dat fiind faptul că au marele avantaj de a avea puncte diferite de plecare pentru fiecare elev, evaluarile ipsative pot reprezenta mijloace foarte eficace de a crește motivația și disponibilitățile pentru învățare.

Copilul simte că poate, învață să observe corelația dintre muncă și progres și își dezvoltă capacitatea de reflecție ce urmează a fi folosită pentru stabilirea țelurilor pe viitor.